Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Refracţie, reflexie, reflectare

        de Daniela Firescu

Accesoriile sunt elemente surpriză în modă, iar în acest sezon, ochelarii se pare că sunt indispensabili, nu numai pentru  estetica/ expresia corporală, cât şi pentru cea culturală. Ca într-o colecţie de haute couture, Ochelarii de fum. Antologie de proză contemporană (îngrijită de Doina Ruşti, cu o prefaţă de Paul Cernat, Editura Cartex, Bucureşti, 2011) au funcţionalitate şi proprietăţi multiple: parfumaţi, cu lentile inocente, fumurii, şterşi cu toată grija, pentru vânătoare, cu dinţi – metafore ale percepţiei amplificate, ale apropierii şi depărtării, limpezirii şi ocultării, ale orbirii sau revelării.
Parfumul unor vremuri demult trecute, ale unor neamuri sub povara istoriei sunt reînviate în Ochelarii parfumaţi: O poveste cultă despre Mayer Amigo (Daniel Vighi), incursiune-fantezie documentată asupra preumblărilor lui Ashaverus în timp şi spaţiu şi a refugiului găsit în cetatea Timişoarei. Varujan Vosganian reia în Căluţul de lemn ideea conducătoare din Cartea şoaptelor – o poveste despre cei învinşi care „fie erau dintre cei slabi, fie au ales ei înşişi să se numere printre cei învinşi, dat fiind că ceea ce voiau ei să cucerească nu se afla pe lumea aceasta”. Căluţul de lemn devine aici simbolul revanşei celor învinşi, al răzbunării şi un potenţial determinant al scrierii Cărţii şoaptelor.
Între Cina – secvenţa frustă, marca Radu Aldulescu – şi vivisecţia operată de Ioana Drăgan în Broasca (amintind de eroinele patologice ale franţuzoaicei Claire Castillon, Insecta) în Ochelarii bine şterşi sunt inserate dou㠄trufandale”: Viaţa bicoloră, unde Gabriela Adameşteanu focalizează un fenomen simptomatic societăţii de azi – sindromul the empty nest, „cuibul părăsit” este alinat de Relu Morar prin crearea unui wallpaper real, unui fotomontaj, înregistrare vizuală a momentelor tipice, dar şi extraordinare din viaţa fiicei sale ce alege să se realizeze în Occident. Gap-ul de generaţie este rezumat succint: „Noi suntem altă generaţie... oamenii comunismului cum spune Claudia. Noi n- avem pretenţii, ne mulţumim cu puţin... Vreau să spun cei din categoria noastră”. Povestea Claudiei, ce peste zece ani poate fi identică cu cea din lungmertajul lui Răzvan Rădulescu, Felicia înainte de toate, este înregistrată de Lety, prietenă de familie care, la rândul ei, a părăsit România cu mult timp înainte, cu un ochi lucid, critic, ce nu uită şi nu iartă pe fostul responsabil cu propaganda ce-şi exersase arta în fotomontaje de 23 August. Decalajul generaţional e suportat dificil şi de eroul din Un act gratuit, fragment din volumul inedit de nuvele cu acelaşi titlu al lui Nicolae Breban: ,,aşa cum se schimbă vremurile, aşa se se schimbă şi visurile“; el ajunge să îşi regrete nu tinereţea, ci risipirea ei, ratarea idealurilor. O efracţie – planul antiratare, anti- burghez de inspiraţie dostoievskiană şi gideană e condimentat cu elemente melodramatice şi senzaţionale (Mizerabilii şi Misterele Parisului), iar strategia, deghizarea devin mai importante ca actul însuşi. Urmând un pattern destul de clar, prozele antologate sunt grupate tematic şi consecutiv, dar comunică între ele: interogaţiilor din exerciţiul de imaginaţie Short story cu final deschis (Mariana Gorczyca) le răspunde în secţiunea următoare Dan Silviu Boerescu, ce explicitează, în finalul textului său, tema antologiei, dar şi Lucian Mândruţă în Efecte secundare e preocupat de aceeaşi pseudoexhibare a tehnicilor de generare textuală.
Sub genericul „de-a râsu’-plânsu’“ ar putea fi încadrate prozele din Ochelarii ghinionişti – situaţii comice, hilare, la limita absurdului, de la secvenţa halucinatorie din Întâlnire cu spânzuratul (Lucian Dan Teodorovici) la Numele Mierlei (replică contemporană a lui Radu Pavel Gheo la Momentele caragialene), culminând cu autoficţiunea  lui Cristian Teodorescu, Duceţi-mă ca pe preşedinţi.
Ochelarii întâmplărilor dubioase propune o galerie de personaje pitoreşti precum cuplul Ion geograful şi Armeanul Zadic (Ştefan Agopian, Moartea pentru patrie): buimaci, mahmuri şi filozofi căutând pe urmele lui Platon şi Marsilio Ficino calea spre Beatitudine. La fel, cei doi artişti ai intrărilor prin efracţie: Arvinte şi Sucu Marcel, din proza lui Daniel Bănulescu, Pe tine te deranjază dinţii din faţă. În Mult aşteptatul ceas al doamnei Glodeanu, Doina Ruşti izbuteşte o seducătoare apariţie, o figură derutantă, cu o siluetă ŕ la garçon, ştengăriţă ce practică un vampirism juvenil şi aproape inofensiv. Într-un intertext la romanele călinesciene, la Craii de Curtea-Veche, Gaiţele sau Steaua fără nume, într-o replică vivace la Vara baroc (Paul Georgescu), Horia Gârbea face în La Sinaia, la Cazino invetarul personajelor mai mult sau mai puţin dubioase din literatura interbelică: în jurul lui Felix Sima se întâlnesc şi evoluează: Stănică Raţiu şi Gore Pirgu, dar mai ales varianta lor feminină, Wanda Serafim ce-i surclaseză cu o lovitură de maestră. Într-un alt registru, Ion Iovan (O zi cu Mateiu) prezintă  o reuniune a literaţilor, un exemplu din delicioasa şi belicoasa infatuare mateină: „Nu citesc mai nimic din scrierile contemporanilor, nu citesc opera niciunui român dealtfel. Nu pot citi româneşte. Să-i traducă întâi cineva”.
Personajele exotic-dubioase continuă şi în Ochelarii cu lentile inocente: Florina Ilis şi cuplul nu tocmai inocent Cazimir-Calman, surprinşi în „cruciada” deturnării unui tren. Un veritabil profil al disfuncţionalităţii existenţiale captează Gabriel Chifu în Sfîrşitul anilor ’50, începutul anilor ’60, secvenţă din poemul epic Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită, în care sunt înregistrate cronologic, din perspectiva copilăriei, iluzia paradisiacă a comunismului „lapte şi miere”, dar şi corectările de percepţie generate de contactul cu activiştii/ reprezentanţii nomenclaturii (tovarăşu badolicu – într-un portret ce concurează legendele urbane din  Amintiri din epoca de aur). Sfâşierea iluziilor evoluează dramatic de la plecarea din propriul corp, ca cea mai eficientă metodă de ignorare a suferinţei, neputinţei, durerii, până la imposibilitatea tragică a abandonării sinelui captiv, printr-o mişcare inversă de supradimensionare într-o monstruoasă şi abstractă gâlmă, tiranic purtat㠄ca o osândă”.
Ochelarii de fum,  prin cei 32 de prozatori prestigioşi prezenţi, survoleză  teritoriile prozei contemporane, face mai vizibile cele mai originale voci, „într-un eşantion reprezentativ de proză românească «vie»” (Paul Cernat), recuperând şi inaugurând vârste şi voci existenţiale şi textuale.
© 2007 Revista Ramuri